Multi dintre noi avem bijuterii sau obiecte de arta cu a caror frumusete ne mandrim, de aceea trebuie sa stim ca exista cateva metode simple pentru intretinerea si conservarea acestora.
Revista de specialitate Domus a intocmit o lista a metodelor prin care puteti pastra intacta frumusetea bijuteriilor si a artefactelor din aur, argint, plumb, aliaj de cositor si plumb, cupru, bronz si alama.
PODOABE DIN ARGINT
Argintul este foarte expus la intunecarea, chiar innegrirea suprafetei sale, fenomene produse sub actiunea gazelor sulfuroase, motiv pentru care trebuie sa aveti grija unde expuneti sau pastrati bijuteriile si obiectele de arta confectionate din acest metal. Evitati sa alaturati podoabelor din argint, cauciuc si materiale ce contin in proportie crescuta proteine. Si lumina solara puternica sporeste gradul de innegrire a acestor obiecte. O metoda eficienta de indepartare a negrelii este lustruirea cu calcar precipitat amestecat cu apa distilata, apa deionizata sau etanol. O alta metoda, folosita in special in cazul bijuteriilor sau al artefactelor mai mici, este curatarea cu pasta de dinti. Murdaria si praful pot fi inlaturate cu ajutorul unei carpe moi sau al unei pensule fine. Depozitele de grasime pot fi curatate cu ajutorul unei carpe inmuiate in alcool etilic. Operatiunile de lustruire trebuie facute cat de rar posibil. Lasati in seama unui specialist orice curat are mai complexa sau repararea oricarui obiect din argint.
BIJUTERII SI OBIECTE DECORATIVE DIN AUR
Obiectele din aur nu trebuie asezate in vecinatatea obiectelor din aliaje cu argint sau cupru. In timp ce obiectele de arta din aur sunt expuse sau pastrate, se pot acoperi de murdarie sau praf, care se curata cu o pensula de acuarela fina si uscata. Aplicati alcool etilic, care se poate cumpara din orice farmacie, pe obiect, cu tampoane de bumbac sau o carpa moale, pentru a indeparta depozitele de grasimi. Repararea unui obiect din aur trebuie intotdeauna facuta de un profesionist, pentru ca valoarea sa nu-i fie afectata.
ARTEFACTE DIN PLUMB SI ALIAJ COSITOR-PLUMB
Plumbul si aliajul cositorplumb sunt metale moi, care se zgarie extrem de usor. Cu timpul, pe suprafata obiectelor se dezvolta o pelicula gri de oxid, care, desi nu este pe placul multora dintre noi, nu trebuie indepartata deoarece are rol protector. Obiectele realizate din aceste metale sunt foarte pretentioase si de obicei nu trebuie sa se invecineze cu materiale ce contin acizi organici, cum ar fi lemnul, produsele din hartie sau vopsele. Praful se indeparteaza cu o perie moale, iar depozitele de grasime se inlatura, ca si in cazul obiectelor din aur sau argint, cu alcool etilic.
OBIECTE DE ARTA DIN CUPRU, ALAMA SAU BRONZ
Cuprul este un metal sensibil la zgarieturi si maleabil, de aceea este bine sa protejati obiectele din cupru cu lacuri speciale. Cuprul, bronzul si alama sunt sensibile la coroziune, in special sub actiunea amoniacului, acizilor, alcalinilor puternici, clorizilor si gazelor sulfurice. Atingerea obiectelor cu mainile goale reprezinta un risc de coroziune. Praful, murdaria si depozitele de grasime se indeparteaza ca si in cazul obiectelor din argint.
Monede
Majoritatea monedelor sunt fabricate din aur, argint, aliaje de cupru ori sunt placate cu aur sau argint, de aceea trebuie curatate conform cerintelor metalului din care sunt facute. Pentru a nu le devaloriza multi colectionari prefera totusi sa nu le curete. In general, monedele se pastreaza in folii de plastic, pentru a nu fi atinse cu mana si pentru a putea fi usor admirate si studiate.
Lucrari de arta japoneze
Japonezii sunt recunoscuti pentru maiestria si finetea cu care lucreaza sabii, armuri si obiecte decorative. Acestea sunt foarte speciale, motiv pentru care nu faceti mai mult decat sa indepartati depunerile de praf si murdarie, pentru orice alte probleme fiind indicat sa apelati la un restaurator specializat in arta japoneza.