Un proces de intentie mai “proces” decat cel intentat de presedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos, primul pe lista candidatilor UDMR pentru CJ, care considera ca exista riscul ca partidele romanesti sa adopte pe plan local discursuri “cu nuante etnico-nationaliste”, in conditiile in care s-au aliat, ceea ce poate duce la tensiuni nedorite, nu exista decat daca ne referim la “procesul maimutelor”. In primul rand, Demeter pune carul inaintea boilor, adica se situeaza singur in urma evenimentelor care urmeaza sa se intample, ca si cum el ar sti ce urmeaza. Apoi, pur si simplu, de pe pozitia reprezentantului unei formatiuni politice bazate exclusiv pe criterii etnice, se arata ingrijorat ca partidele doctrinare contracandidate ar putea aborda tema discursului etnic si nationalist. Care-i supararea lui Janos? Ca “inamicii” politici ar putea alege, ca niste domni si cavaleri ce sunt, sa lupte exact cu armele pe care le cunoaste si in care este experta UDMR...? Sincer, ma cam mir... Era de asteptat ca maghiarii sa aplaude, sa ne recunoasca spiritul de fair-play si sa declare cu mana pe inima: “Frati romani, v-am asasinat cu argumente etnice, va multumim ca incercati sa va aparati cu acealeasi arme, ceea ce ne da si noua iluzia de legalitate...”. Ti-ai gasit...! Janos bate in continuare campiile nationaliste, mult mai rau decat cei pe care ii acuza ca ar putea sa o faca: “Este un lucru incorect si nici nu este bine pentru populatie, deoarece fiecare partid are ideologia sa si interesele sale”, a spus Demeter. De unde sa stie reprezentantul unui partid etnic teorema de baza a politicii, care spune ca singurul interes care trebuie urmarit de partide este cel national, cu ramificatia fireasca, respectiv interesul cetateanului? Demeter, una stie, una face! Zice, la interesul maghiarilor si al Ungariei, ca cea mai mare parte a Ardealului trebuie epurata de romani? Zice! Pai daca zice, asta este singura politica buna de urmat. Mergand pe fagasul etnic, Demeter ajunge pana acolo incat afirma ca tendinta catre discursurile “etnico-nationaliste” a partidelor romanesti este periculoasa, pentru ca poate duce la “tensiuni nedorite”. Unde ti-e logica, moi Janos? Pai daca romanii vor manca rahat nationalist, asa cum zici, unde pot sa apara tensiunile decat in randul maghiarilor? Ne acuzati ca va cauzam tensiunea mare, dar nu uitati sa ne spuneti ca “nu vom reactiona la provocari, pentru ca nu este normal ca in asemenea situatii sa reactionam foarte dur la retoricile nationaliste”... Adica? Sa luam aminte? Sa ne temem ca maghiarii ar putea reactiona “foarte dur” la nationalismul partidelor romanesti? Ce-o sa ne faceti? O sa ne lasati sa mai cucerim Budapesta o data...?

← arhiva | « categoria Editorial

ID:

Introduceti ID-ul articolului si apasati tasta "Enter"
sau navigati folosind sagetile de mai sus.

Comentarii:

Opinca romaneasca - pe parlamentul ungar (22-04-2008, 0:35)
Cum au pus românii opinca pe Parlamentul din Budapesta ... si-au intrat trupele noastre in Budapesta la inceputul lunii august 1919. Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vinatori. seful garzii de la intrarea principala era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat si foarte vioi. Deasupra palatului a vazut Iordan cum filfiia in vint flamura ungureasca - rosu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a suparat prea tare, dar nici nu i-a placut... Dindu-si capela pe ceafa si scarpinindu-se dupa ureche si-a zis: "Sa dau jos steagul unguresc si sa pun fanionul de la companie?... Asta ar sti si madama de la popota domnilor ofiteri s-o faca..." "Dar am sa chibzuiesc in asa fel ca sa ramina de pomina si sa fie si talpa României razbunata..." Zis si facut. Chemind pe caprarul Bivolaru, s-au suit in norii Budapestei si au coborit steagul in lungul sforii, drept la jumatatea steajerului si, luind apoi opinca rasuflata a caprarului, s-a urcat ca un pui de urs si a pus-o drept caciula in capul steajerului, lasindu-i nojitele s-atirne-n vint. si asa a filfiit multa vreme in cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca româneasca deasupra lui... "Cine oare sa fi facut aceasta tragica gluma? - imi zise tovarasul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care il cunoscusem in metropola maghiara; si zicind, imi arata cu mina privelistea originala si neasteptata, care oprea in drum si intorcea capetele si altor trecatori, ca fiind cel mai caracteristic si ironic simbol al ingrozitoarei realitati, al catastrofalei prabusiri a unui organism orgolios si despotic, tocmai sub calciiul acelui organism pe care tinuse genunchiul de fier atit amar de vreme, pe care intotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui si de care totusi o viata-ntreaga s-a temut..." "Cine oare sa fi dat vintului si sa fi ilustrat cu atita maiestrie si atit de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfintului stefan?", mai rosti domnul Ferency, cu privirea trista, pierduta in vazduh, intrebind parca cerul unguresc, dezolant de senin in ziua aceea. Apoi se intoarse cu privirea spre mine, si desi nu mai zicea nimic, am inteles ca ar vroi o lamurire. imi era mila de el, caci era un om distins la simtire. "Ma voi interesa, domnule doctor", ii zisei cu o nuanta de induiosare si, apropiindu-ma de santinela, ii spusei sa strige pe seful garzii. "Este chiar acolea, domnule general", imi raspunse vinatorul mic si indesat, incordindu-se si facind cu capul un gest despre cheiul Dunarii. - Cum il cheama? - Don sergent Iordan. - Dar tu stii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc? - Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineata si tot dinsul a si executat ordinul... acum sta de un ceas acolo sa vada ce-o sa zica lumea si tot in cer se uita ca sa indemne si pe altii... Ma-ntorc putin spre stinga si nu departe zaresc un sergent si un caprar, care, fara sa ma bage in seama, gustau cu frenezie roadele ispravii lor - ilustratia magistrala a unui moment istoric. Priveau cind la trecatorii enervati si sanchii, cind la opinca impertinenta, si pe fetele lor tuciurii si asprite de viforul vremilor se lamurea cea mai desavirsita satisfactie. Pareau niste inspirati si niste draci geniali. intreaga oaste româneasca, intreaga natie mi s-au parut ca se oglindesc in acesti doi zdrentarosi, sublimi chiar prin gradul de perfectiune la care poate ajunge o zdreanta... De-as fi fost singur! O! i-as fi privit ceasuri intregi fara sa ma satur... si, poate, i-as fi luat de git si i-as fi sarutat! Dar... le-am facut semn sa se apropie si, aratind domnului Ferency pe sergent, i-am zis incet, foarte incet: "Acesta este glumetul, care fara o intentie rautacioasa, desigur, si cu toata naivitatea unui poznas, te-a facut poate sa suferi..." si domnul Ferency, scaldindu-si ochii intre genele-i umede, mi-a replicat cu adinca melancolie: - Daca din sufletul si mintea unui simplu taran ca acesta s-a desprins o asemenea pozna, atunci nu ma mir ca sinteti aci! in dupa-amiaza aceleiasi zile, m-am indreptat din nou spre Palatul Parlamentului. Ma simteam dator fata de Iordan; trebuia sa-i dau ceea ce in fata durerii domnului Ferency, nu i-am putut da. L-am chemat - era nedespartit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat in gind si cum a infaptuit isprava lui. L-am laudat si mi-am plimbat mina mult pe fata lui supta si radioasa si i-am dat un pachet de tigari regale. si nu stiu cum, m-am pomenit ca iau de nas pe caprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine si pe care, cu cit il priveam, cu atit mai mult punea stapinire pe firea mea. Era mic de statura, fata ii era smeada si foarte pirlita de soare si vint; in fundul capului purta niste ochi mici, caprui si scaparatori. Avea dinti marunti, albi si frumosi, si peste buza arsa de frigurile ostenelilor abia mijea o mustata roscovana -, un vulpoi de Mehedinti. Purta capela pe sprinceana, iar in ce priveste imbracamintea parea infasurat cu totul intr-un covor de petice, caruia expresia lui ii dadea ceva din prestanta unor odajdii de samurai japonez fanatic. O crestatura adinca ii stapinea obrazul sting si alta mai lata se rasfata pe git sub urechea dreapta; mai in sus de mina, pe antebratul sting, se zarea o cicatrice respectabila... L-am intrebat unde a fost ranit. Mi-a raspuns cu naivitate si scurt: "Peste tot, domnule general". si desfacind repede o moletiera, mi-a aratat o rana de schija, abia vindecata, la pulpa dreapta; apoi, descheind singurul nasture pe care il mai avea la veston, puse degetul pe o dira de baioneta in lungul coastelor din dreapta care se vedea in intregime printre cele citeva suvite de pinza destramata ce alcatuiau camasa lui Bivolaru. si era gata sa-mi mai arate, dar l-am intrerupt: "Bine, bine... vad ca esti crestat ca un raboj; dar unde ai capatat ranile? in ce lupte?..." si iarasi cintecul lui: "Peste tot, domnule general. in Carpati, la Rasinari, la Olt, la Siret, la Oituz si chiar pe Tisa in aprilie, ca eu, domnule general, am fost poate in patruzeci de atacuri mari si, in adevar, eu sint rabojul ispravilor regimentului nostru... pe mine sint crestate toate de la 1916 incoace... si nu ma las nici mort!..." - Ei si acum iti pare bine ca facuram România Mare si ca faci de garda, tu, capraru Bivolaru de la Mehedinti, tocmai aci la Budapesta? si el, incordindu-se si privindu-ma soldateste drept in lumina ochilor, imi raspunse sfatos si cu mindrie: - E lucru mare, domnule general... Dar... am auzitara ca mai e si o Viena!... Acestui nebun in toate mintile, acestui prototip al zdrentelor noastre glorioase de la 1917, care isi da seama perfect pina unde se poate intinde fiziceste România Mare, nu-i intra totusi in cap ca numai pentru ce vedea s-a ostenit el si atitia au albit meleagurile cu oasele lor. El, Bivolaru, sinteza neamului sau, elegant la simtire si la gindire, fara sa poata exprima, intelegea totusi numai una: "faima si duhul românesc cit mai departe, si peste România-Mare, România spirituala, România fara hotare". General Marcel Olteanu

Ziarul ZIARUL nu-si asuma responsabilitatea pentru parerile exprimate in zona de "Comentarii"

Scrie un comentariu!

Etnicii maghiari nu vor sa fim etnici romani

Comentarii: