La Casa Oamenilor de Stiinta din Bucuresti, a avut loc lansarea bucuresteana a Editurii Bastion din Timisoara. Intr-un decor deosebit, amintind de un cadru de film clasic, au fost prezentate publicului nu mai putin de sapte titluri, ceea ce spune multe despre ambitia editurii de a ajunge in doi ani in primele zece edituri din tara. Mai mult, dintre cele sapte volume prezentate, trei sunt de science fiction. Lucru firesc, am putea spune, avand in vedere faptul ca patronul editurii, Cornel Secu, este un cunoscut promotor al acestui gen. In plus, la acest eveniment a participat si scriitorul Ion Hobana, care a remarcat in mod deosebit talentul celor doi autori prezenti, Cristian Mihail Teodorescu si Marian Truta, care abordeaza genul SF cu mijloace noi, propunand ruperea canoanelor clasice.
Criticul Livius Ciocarlie si binecunoscutul Ioan T. Morar au felicitat curajul si ambitia editurii de a iesi de pe cararile batatorite si de a propune lucruri noi cititorilor. Interesul publicului avizat pentru acest eveniment a fost mare, printre cei prezenti regasindu-se nume grele din literatura si publicistica: Cristian Tudor Popescu, Danut Ungureanu, Ovidiu Petcu, Liviu Radu, Dina Paligora... Unul dintre autorii care au participat la aceasta lansare, Marian Truta, a avut amabilitatea de a ne acorda un scurt interviu.
R: De ce “Vremea renuntarii” si de ce atat de tarziu debutul, domnule Marian Truta?
MT: Nu stiu ce inseamna tarziu. Cred, mai degraba, ca acum i-a fost sortit sa apara. Fiecare lucru are vremea sa, momentul sau, la fel si acest volum si-a ales momentul acum.
R: De ce “Vremea renuntarii”? La ce ati renuntat?
MT: Am renuntat la ceea ce renunta fiecare dintre noi fara sa-si dea seama: la suma de viitoruri posibile pe care le-am fi putut trai dar pe care nu le-am cunoscut si nu le vom cunoaste. In fiecare clipa, prin gesturile noastre, ne alegem un anumit drum sau un anumit destin, renuntand astfel la o infinitate de alte lumi sau vieti. M-am gandit sa povestesc despre ele, despre aceste lumi care ar fi putut fi, dar nu sunt.
R: Iar acest lucru nu putea fi facut decat intr-un registru science fiction?
MT: Sefeul ca gen literar este puternic si, de aceea, poate permite multe. Pe de alta parte multe lucruri din jurul nostru sunt sefe. Doar ca nu mereu avem ochi care sa vada astfel. In fine, au fost destule voci care au spus ca eu nu scriu sefe. De acord, atata vreme cat prin sefe intelegem doar decoruri spectaculoase, nave spatiale, extraterestri, buni sau rai. Daca reducem sefeul doar la recuzita, cu siguranta ca eu nu scriu asa ceva. Daca, insa, acordam sefeului un sens mai larg, lucrurile se schimba. Sefeul poate fi chiar un mod de a privi si de a intelege lumea.
R: Atunci, fara granite exacte si fara o definitie clara a sefeului, putem sa spunem despre multi scriitori care apartin de mainstream sau de alte genuri literare, riguros delimitate, ca nu fac altceva decat sefe?
MT: Exact! Ar fi vreo pierdere? Granitele, de oricare fel, au darul de a limita libertatea de miscare. Literatura, in ansamblul ei, cartea tiparita, trebuie sa raspunda acum si in viitorul imediat, la niste provocari extraordinare. Ma refer la provocarile generate de noile tehnologii si care limiteaza timpul si rabdarea noastra de a mai citi o carte. Nu imi permit sa sustin ideea ca niciodata oamenii nu vor renunta la carti. Pentru ca nu stiu. Poate ca, intr-un viitor oarecare, o carte tiparita va fi privita ca o curiozitate. Poate ca nu. Aud pe unii spunand ca oamenii vor citi mereu carti tiparite. Pe ce se bazeaza cand spun asta? Pe nimic.
R: Sa intelegem ca, intr-un viitor oarecare, nu se vor mai tipari carti?
MT: Nu am spus asta. Am spus ca nu stiu. Depinde de ce viitor ne alegem fiecare si ce va rezulta din insumarea acestor viitoruri individuale. Poate vom renunta la carti sau, poate, cartile se vor transforma in altceva.
R: Nu este o viziune cam sumbra?
MT: Pentru noi, cei de acum, da, poate parea sumbru. Sa ne gandim cum ar privi un administrator al Bibliotecii din Alexandria, de acum doua mii de ani, o biblioteca publica din zilele noastre. Am facut un drum lung de la sulurile de papirus la cartea tiparita electronic sau stocata pe stick-uri de memorie ori pe dvd-uri. Nu stiu daca este bine sau rau ca nu mai avem papirusuri. Dar cred ca am resimti un oarecare disconfort daca am fi nevoiti sa ne intoarcem la acestea.
R: Asadar, “Vremea renuntarii” este un avertisment? Sa avem grija la ce renuntam?
MT: Nu neaparat. “Vremea renuntarii” cuprinde o serie de crampeie din posibile lumi dar care nu au fost si nu vor fi, poate, niciodata. Sunt lumi diferite de ceea ce stim noi. Ce s-ar fi putut intampla daca nazistii castigau razboiul? Cum ar fi fost daca am fi trait intr-o lume inchisa de un cer solid, de care stau atarnati ingerii? Cum ni s-ar putea schimba viata daca, intr-o zi, un inger ar cadea in ograda noastra? Cum ar arata o lume in care florile sunt scoase in afara legii? Da, trebuie sa avem grija mereu la ce renuntam si la ce ne dorim sa fim.