Dupa ce a facut legea la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), Sebastian Bodu vrea sa faca ordine si in sectorul 5 al Capitalei. Candidatul PD-L pentru postul de primar la sectorul 5 descrie aceasta zona a Bucurestiului drept un taram al groazei, bantuit de saracie, prostituate, drogati si petreceri electorale, organizate de primarul Marian Vanghelie (PSD). Bodu sustine ca, din cauza lui Vanghelie, acest sector a ajuns sa arate, in cativa ani, precum o comuna izolata din Baragan (in care strazile pe care se poate circula se pot numara pe degetele de la o singura mana). DemocratÐliberalul sustine ca, din acest motiv, a fost obligat, odata cu lansarea candidaturii, sa adopte un program de reabilitare rapida a sectorului 5.
Reporter: Care este punctul cel mai slab al sectorului 5?
Sebastian Bodu: Siguranta cetateanului e cel mai slab punct al sectorului 5. Nu au fost facute investitii, iar traficul de droguri si prostitutia au inflorit. Macar daca extindea Vanghelie iluminatul... Nu a facut nicio cerere pentru iluminat. Acum, in tot sectorul s-a asezat un covor de seringi, lasate de toxicomani. E foarte revoltator sa vezi copiii jucandu-se printre seringi folosite, dar asta este realitatea.
Reporter: Dar nu exista autoritati care sa faca ordine?
Sebastian Bodu: Sectorul 5 este repetent si la siguranta cetateanului, pentru ca politia comunitara nu functioneaza. Ea se ocupa doar de pazit la revelioane sau vanghelioane. 100 de oameni lucreaza in doar doua camere. In 2007, Vanghelie a investit, pentru siguranta, 5 milioane ron, iar pentru chermeze 45 de milioane.
300 de strazi lasate in paragina
Reporter: Pe ce probleme veti pune accent, in cazul in care castigati alegerile?
Sebastian Bodu: Strazile arata oribil. In aproape patru ani de zile, 2004, 2005, 2006 si inceputul lui 2007, s-au facut reparatii si asfaltari in valoare de 0,000% din buget. Abia prin octombrie 2007 s-a alocat 23% din buget, pentru reparatii. Aceasta politica pompieristica degradeaza mult infrastructura. Infrastructura se strica in timp, iar cand strazile sunt asfaltate, se ajunge la concluzia ca reparatiile costa mult prea mult. E mai scump sa faci totul, in ultimul an, decat sa faci treaba echilibrata. Oricum, chiar si aceasta ultima alocare a fost insuficienta, pentru ca s-a facut pe venituri. Dar primaria nu a inregistrat venituri mari.
Reporter: Asta inseamna ca sectorul 5 nu are strazi pe care sa se poata circula civilizat?
Sebastian Bodu: Pentru ca primaria nu a avut bani, decat pe hartie, strazile sectorului 5 sunt sapate si abandonate. Nu se poate intra pe 300 de strazi. Nici cele asfaltate nu arata prea bine. Pe multe strazi s-a turnat asfalt, direct pe pamant, si vor tine pana la prima ploaie.
”Vanghelie a tocat banii pe chermeze”
Reporter: Dar pana acum, chiar nu s-a facut nimic in aceasta zona a Capitalei?
Sebastian Bodu: Vanghelie nu s-a ocupat de aceste probleme. In sectorul 5, in mod atipic, curatenia s-a facut doar pe spatele domeniului public, chiar daca peste tot se face cu o firma specializata de salubrizare. ADP-ul nu are nici expertiza, nici utilaje, nici oameniÉ Primaria a cheltuit pentru asta doar 2,7% din buget, in timp ce pe revelioane a cheltuit mult, mult mai mult. Eu optez ca salubrizarea sa se faca mai mult cu o firma care stie sa faca salubrizare. Reporter: Atunci in ce domeniu a investit primarul Marian Vanghelie? Sebastian Bodu: Primarul Marian Vanghelie a tocat banii pe chermeze si pomeni electorale, indiferent ca au fost acordate sub forma de asistenta sociala.
Sectorul 5 are cele mai putine investitii
Reporter: Exista vreo corelatie intre investitiile publice si cele private din sectorul 5?
Sebastian Bodu: Sectorul 5 are cele mai putine investitii publice si private. Aici exista un principiu: investitiile publice atrag investitiile private. Daca primaria de sector nu face nimic, atunci nici companiile nu fac investitii. Eu vreau sa schimb ceva. Vreau ca municipalitatea sa isi distribuie cheltuielile spre investitii. Spre exemplu, in 2007 au existat 100 de autorizatii pentru construirea de case, dar pentru cladiri administrative doar una singura. Sectorul 5 nu are cum sa se dezvolte, pentru ca aproape toti primarii de pana acum si-au dezvoltat strategia electorala pe pomeni.